Universitatea Yale a primit cea mai mare donație din istoria ei de 312 ani

Universitatea Yale a primit cea mai mare donație din istoria ei de 312 ani
Publicat: 01/10/2013, 11:08
Actualizat: 02/02/2019, 07:05

Un absolvent al Universității Yale din Statele Unite, care s-a pensionat în luna iunie, după ce a lucrat ca manager al unui important fond financiar american, a oferit acestei universități de elită suma de 250 milioane de dolari, cea mai mare donație din istoria sa de 312 ani, informează Reuters.

Universitatea Yale a anunțat că, după această donație generoasă primită de la Charles Johnson, fostul director al fondului Franklin Resources Inc., mai are nevoie doar de 80 milioane de dolari pentru a începe lucrările de construire a două noi clădiri rezidențiale, în care viitorii studenți ai universității vor locui și vor mânca.

Prin acele două noi construcții, numărul studenților de la Yale va crește cu circa 15% și va ajunge la peste 6.000, au anunțat reprezentanții acestei instituții de învățământ superior din New Heaven din statul Connecticut.

Charles Johnson, care a absolvit cursurile de la Yale în 1954, s-a retras din funcția de președinte al fondului Franklin Resources Inc., o companie care operează investiții în valoare totală de 817,3 miliarde de dolari.

Informația despre această donație generoasă vine într-o perioadă în care universitatea rivală, Harvard, din localitatea Cambridge din statul Massachusetts, a lansat o campanie de strângere de fonduri cu scopul de a obține donații în valoare de 6,5 miliarde de dolari pentru a finanța o serie de noi inițiative.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Raisa a fost găsită moartă. Fetița de doi ani dispărută ieri era într-o râpă și...
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7...
FOTO. „Ce rușine!”. Imaginile indecente pentru care Mădălina Ghenea a fost desfințată de fani
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Trei dintre rudele Raisei, fetița găsită moartă într-o râpă, sunt audiate de polițiști. Pista pe...
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce...
TEST IQ | Aceste două poze par identice, dar nu sunt. Găsiți diferențele
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate...
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
De ce niciun trecător nu a intervenit pentru a-l salva pe bărbatul ucis în Crângași!...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
S-a dus la RAR să înmatriculeze mașina dar a primit DOSAR PENAL
Una dintre cele mai frumoase biserici gotice târzii din Transilvania va fi restaurată
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Reguli noi la vămile din România. Autoritatea Vamală Română a făcut anunțul
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
"Era o fată nevinovată". Ipoteza polițiștilor în cazul fetiței de doi ani din Dolj găsită...
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare...
Prețurile la biletele de avion ajung la cote maxime
×